Cancerul glandelor adrenale/suprarenale

Categoria Resurse, Tipuri de cancer, Tratament cancer.

Ce sunt glandele adrenale?

 Glandele adrenale (suprarenale) sunt glande mici, situate deasupra rinichilor (și de aceea, uneori ele sunt denumite glande suprarenale).  Glandele adrenale sunt învelite într-un țesut adipos și fascia renală, și au o formă triunghiulară. Histologic, ele sunt alcătuite din două zone distincte, cu structuri histologice și roluri fiziologice diferite:

Partea centrală a glandei se numește medulosuprarenala (medulla) și este înconjurată de zona corticală. Are o culoare gri-albă și produce hormonii: epinefrina (ce se mai numește și adrenalină) și norepinefrina (noradrenalina). Acești hormoni hidrosolubili, derivați din aminoacidul tirozină acționează sinergic cu sistemul nervos simpatic.

Epinefrina controlează răspunsul de apărare al organismului la stresul de scurtă durată (cunoscut sub numele de răspuns de tipul luptă sau fugi). În timp ce norepinefrina are și un rol în răspunsul la stresul pe termen scurt, de asemenea, ea are o funcție și în reglarea dispoziției și atenției.

Partea periferică a glandei, care înconjuară medula, este cortexul adrenal, și are o culoare galbenă. Această parte a glandei suprarenale este responsabilă pentru producerea de hormoni steroizi în organism. Există mai multe tipuri de hormoni steroizi care sunt produși de glandele suprarenale. Mineralocorticoizii (aldosteron) sunt steroizi care ajută la reglarea nivelului de sare din organism, prin controlul de absorbție și secreție de sare și apă, din rinichi. Acest lucru duce la reglarea tensiunii arteriale. Glucocoticoizii (cortizol) sunt steroizi care au un rol foarte important în reglarea nivelului de zahăr din organism. Acești hormoni ajută la reglarea depozitelor de grăsime din organism, acționează ca factor anti-inflamatorii, și joacă un rol important în dezvoltarea fătului, în special maturizarea plămânilor. De asemenea, cortexul adrenal produce și hormoni sexosteroizi, cum ar fi androgenul (esențial pentru dezvoltarea sexuală a bărbaților) și precursoul estrogenului (esențial pentru dezvoltarea sexuală feminină).

 Ce sunt tumorile adrenale și de câte tipuri sunt?

 În mod normal, celulele din organism cresc și se divid ca să înlocuiască celulele bătrâne sau bolnave. Această creștere este reglată și după ce sunt produse suficiente celule pentru ale înlocui pe cele bătrâne, celulele nu se mai divid. Tumorile apar atunci când există o eroare în acest proces și celulele continuă să crească într-o manieră necontrolată. Tumorile pot fi benigne sau maligne. Deși tumorile benigne pot crește într-un mod necontrolat, ele nu se răspândesc în alte părți ale corpului (metastaze), și nici nu invadează țesuturile din jur. Tumorile maligne (cunscute sub numele de cancer) vor crește necontrolat și vor invada și distruge țesuturile înconjurătoare. De asemenea, ele au abilitatea de a se desprinde de la locul de origine și se răspândesc la alte părți ale corpului, de obicei pe calea sângelui sau prin sistemul limfatic, acolo unde se află localizați ganglionii limfatici (proces cunoscut sub numele de metastază).

Cea mai frecventă tumoră a glandelor adrenale este de fapt o tumoră benignă denumită adenom adrenal. Pentru majoritatea pacienților, aceste tumori beninge nu cauzează simptome și nu trebuie să fie tratate. De obicei, ele sunt descoperite atunci când un pacient efectuează o tomografie computerizată a corpului, dintr-un  motiv care nu are nici o legătură cu adenomul, și astfel, câteodată, poartă numele de ”incidentalomas”. Cele mai frecvente tumori maligne care se găsesc în glandele suprarenale sunt tumorile care provin din celule canceroase care au metastazat de la alte părți ale corpului la glandele suprarenale ajungând aici pe calea sângelui. Mai multe tipuri diferite de cancer se pot extinde la glandele suprarenale,  cele mai des întâlnite fiind: melanomul, cancerul pulmonar, și cancerul la sân. Glandele adrenale ocupă locul patru ca zonă în care metastaziază celulele canceroase, după plâmâni, ficat, și oase.  

Cancerele pot apărea direct în glandele suprarenale; cu toate acestea, sunt cazuri destul de rare. Cancerele pot apărea direct în cortexul adrenal, și poartă numele de cancer adrenocortical. Aceste tipuri de cancer pot fi fie funcționale ( ceea ce înseamnă că secretă hormoni steroizi în exces) sau non-funcționale (ceea ce înseamnă că nu secretă hormoni steroizi). Cancerele adrenocorticale funcționale sunt mai des întâlnite decât cele non-funcționale.  Cancerul localizat în porțiunea medulară este foarte rar și se numește feocromocitom. Un al treilea tip de cancer al suprarenalei este neuroblastomul și apare de obicei la copii. Tumoarea se dezvoltă în medulara suprarenală.

 Care sunt simptomele carcinomului adrenocortical?

        Atât adenomul adrenal cât și carcinomul adrenocotrical pot produce hormoni steroizi în exces, simptome, care pot conduce la identificarea tumorii. Simptomele variază în funcție de steroizii care sunt produși. Dacă se secretă prea mult aldosteron, care este un tip de hormon steroid, atunci poate apărea sindromul Conn (cunsocut și sub denumirea de hiperaldosteronism primar). Sindromul Conn apare cel mai frecvent în adenoamele pituitare, dar poate fi întâlnit și în hiperplazia adrenală (o creștere anormală a țesutului adrenal cortical) și cancerele corticoadrenale.

            Semne ale sindromului Conn includ creșterea concentrației de sodiu în sânge, creșterea volumului de sânge, un nivel scăzut de potasiu în sânge, precum și un nivel scăzut de renin, o substanță chimică produsă de rinichi. Această tulburare se caracterizează prin perioade de slăbiciune, senzații neobișnuite, cum ar fi furnicături și senzația de arsură, paralizie tranzitorie, crampe musculare, creșterea tensiunii arteriale (hipertensiune arterială), urinare excesivă (poliurie) și sete excesiva (polidipsie).

            Cortizolul este un tip de hormon steroid produs în interiorul cortexului adrenal. Dacă o tumoare produce cortizol în exces, atunci poate apărea sindromul Cushing (cunoscut și sub denumirea de hipercortizolism). În mod normal nivelul de cortizol este crescut în sânge în urma unor reacții funcționale hormonale. Hipotalamusul secretă hormonul eliberator de corticotropină (CRH) care stimulează glanda pituitară (hipofiza) să secrete hormonul adrenocorticotrop (ACTH). Apoi, ACTH-ul stimulează glandele suprarenale producând cortizol. Cortizolul acționează la nivelul întregului organism și în mod special intervine în reglarea presiunii sangvine și a metabolismului. În cazul în care organismul produce o cantitate prea mare de cortizol – sau în cazul administrării unor medicamente cu acțiune asemănătoare cortizolului – apar o serie de simptome. Simptomele sindromul Cushing pot varia mult de la un pacient la altul și includ diferite părția ale corpului. Simptomele includ:

-          Creștere în greutate și retenția de apă, față rotundă și umflată (facies cu aspect de lună plină), depunerea de grăsime în jurul gâtului și în zona interscapulară superioară (ceafă de bizon).

-          Modificări ale tegumentelor: acestea devin mai subțiri, fragile și pot fi rănite cu ușurință (apar frecvent echimoze, vânătăi); rănile se vindecă cu greutate; apar vergeturi (striuri fuziforme, sinuase de culoare roșu-violaceu, care în timp devin alb-sidefiu, ce pot apărea pe diferite părți ale corpului); acnee sau facies congestiv.

-          Creșterea excesivă a părului (hirsutism).

-          Hipertensiune arterială și diabet zaharat.

-          Tulburări de comportament: iritabilitate, anxietate, incapacitatea de a dormi (insomnie) sau prezența sentimentului de tristețe, uneori poate apărea chiar depresia și episoade psihotice.

-          La copii, excesul de cortizol poate duce la dezvoltare sexuală prematură și maturizare (numită și pubertate precoce).

 Tumorile adrenale pot cauza și producerea în exces a horminilor sexuali. Dacă este produs testosteron în exces, atunci poate apărea virilismul, atât la bărbați, cât și la femei. Virilismul, ca urmare a procesului de virilizare, se manifestă prin dezvoltarea prematură a caracterelor secundare masculine sau prin apariția acestora la femei. Feminizarea poate apărea la bărbați prin producerea de estrogen în exces, care poate cauza impotență sexuală și/sau creșterea sânilor (gynecomastia).

De asemenea, tumorile adrenale pot cauza simptome și datorită faptului că ocupă spațiu în abdomen. Pacienții cu tumori adrenale mari pot experimenta sentimentul că au abdomenul plin sau durere localizată. Pacienții pot simți că sunt foarte repede sătui atunci când mănâncă și pot pierde din greutate. În anumite cazuri de tumori adrenale mari, pacienții pot chiar simți prezența unei mase în abdomenul lor.

 Care sunt cauzele cancerelor adrenocorticale și factorii de risc?

 Cel mai adesea apar la pacienți cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani; cu toate acestea, copiii sub 5 ani pot dezvolta cancere corticoadrenale la o rată mai mare decât restul populației. Cel mai probabil, bărbații vor dezvolta carcinoame adrenale non-funcționale, în timp ce la femei vor apărea carcinoame adrenale funcționale. În general, cauzele cancerelor adrenocorticale nu sunt cunoscute. Ele nu sunt asociate cu fumatul, și nu există cazuri în familie. În ciuda acestui fapt, anumite sindroame genetice cum ar fi sindromul Beckwith-Wiedmann, și neoplazii endocrine multiple, au fost asociate cu cancerele adrenocorticale.  

 Cum pot preveni cancerele adrenocorticale?

             Deoarece cauzele cancerelor adrenocorticale nu sunt cunoscute, nu se cunosc actiuni care pot reduce riscul de a le dezvolta.

 Cum sunt diagnisticate cancerele adrenocorticale, și cum se face diferența între ele și adenoamele adrenale?

             Cancerele funcționale adrenocorticale și adenoamele sunt adesea diagnosticate deoarece sunt cauzate de hormoni steroizi.  Pacienții cu sindrom Cushing trebuie să fie examinați pentru a se vedea dacă sindromul este cauzat de o problemă la glandele adrenale, glanda pituitară, sau o tumoare în altă parte a corpului. Primul pas îl reprezintă măsurarea cantității de cortizol din urină ( 24-hour urinary free cortisol test). Câteodată, acest test este efectuat în timp ce pacientului i se administrează o doză suplimentară de steroizi, pentru a se vedea reacția organismului. După aceea, majoritatea pacienților efectuează testul de supresie la dexametazonă care verifică modul de răspuns al organismului, mai precis rata secreției de cortizol, la administrarea unui medicament corticosteroid numit dexametazonă. Testul se realizează în cadrul algoritmului de diagnosticare de certitudine a sindrumului Cushing (patologie caracterizată prin secreție excesivă de cortizol) și pentru a face diferența dintre diversele forme de sindrom Cushing  și alte stări caracterizate prin hipercorticism.

            Secreția de cortizol a glandelor corticosuprarenale este sub control hipotalamo-hipofizar, astfel: hipotalamusul sintetizează și secretă CRH (corticotropin releasing hormone care ajunge în hipofiză prin sistemul vascular port hipotalamo-hipofizar. La nivelul hipofizei, corticotropina va stimula celulele corticotrope să secrete ACTH (hormonul adreno-corticotrop), hormon ce va fi apoi eliberat în sânge și va ajunge la glandele suprarenale unde va stimula biosinteza corticosteroizilor de tipul cortizolului. Dexametazona este un steroid de proveniență exogenă, având structura asemămătoare cortizolului, ce va inhiba secreția de ACTH prin feed-back. Scăderea ACTH eliberat de către hipofiza va reduce și cortizolemia (organismul percepe existența unui nivel crescut al steroizilor și nu va considera necesar o stimulare suplimentară a producției de hormoni), ca rumare, va reduce ACTH și prin aceasta se reduce și secreția endogenă de cortizol. La un pacient normal nivelul cortizolului va scădea încă de la administrarea unor doze mici de dexametazonă (scăderea este de peste 50% din valoarea normală). Dacă nivelul cortizolului scade doar la testul cu doze mari, atunci se suspectează boala Cushing. Sindromul Cushing poate fi diagnosticat dacă nu există nici un fel de modificări ale corticozolemiei la testul de supresie.

            Pacienții care prezintă exces de aldosteron trebuie testați pentru a vedea nivelul de renin din sânge. În cazurile de hiperaldosteronism cauzat de o tumoare în glandele adrenale, nivelul de renin va fi scăzut. La pacienții care au un nivel de aldosteron ridicat cauzat de o problemă la vasele de sânge din rinichi, nivelul de renin din sânge este ridicat.

            Pe lângă aceste teste care determină creșterea producției de steroizi, radiografia imagistică este o parte importantă în diagnosticarea tumorilor adrenale; este folosită tomografia computerizată (CT sau CAT). CT folosește raze X pentru a forma o imagine tridimensională a interiorului corpului. Dacă tumoarea adrenală este mai mare de 6 centimetrii pe scanarea CT, atunci probabil că este cancer adrenal și nu adenom adrenal. În majoritatea cazurilor, CT pot face arăta diferența dintre glandele adrenale normale și hiperplazia adrenală.  

            Câteodată sunt folosite testele cu ultrasunete pentru diagnosticarea tumorilor adrenale. Ecografiile folosesc unde sonore pentru a forma o imagine în interiorul corpului. Câteodată, poate fi dificil să ne dăm seama dacă o tumoare adrenală este un adenom sau cancer. Pentru tumori care sunt mai mari de 3 cm, folosirea ultrasunetelor este o bună metodă pentru a vedea care dintre cele două este.

            O altă metodă folosită în cazul în care nu se știe exact dacă o tumoare adrenală este adenom sau cancer este RMN-ul (rezonanța magnetică nucleară), investigație ce utilizează câmpuri magnetice pentru a obține imagini ale corpului. Pentru a se obține imagini mai detaliate se introduce intravenos o soluție de contrast. Anumite modificări care apar la  RMN sunt mai des întâlnite în cancerul adrenal decât la adenoame și astfel se poate face diferența între cele două.

 PET/CT

PET/CT înseamnă aplicarea în același timp a două metode de examinare. Cu ajutorul CT pot fi identificate modificările patologice, anatomice și structurale ale organelor. Cu ajutorul tomografiei cu emisie de pozitroni (PET), devine vizibil metabolismul țesuturilor examinate. În cursul examinării PET, cel mai des este administrată molecula glucoză (FDG), marcată cu izotopul (18F). Cu ajutorul FDG putem obține informații despre consumul de glucoză al țesuturilor. Cele mai multe tumori maligne se dezvoltă foarte repede, de aceea consumul de glucoză este mai intens. PET identifică tumorile folosind aceste caracteristici. Folosirea lui în cazul cancerelor glandelor adrenale este încă în studiu.

            În cele din urmă, singurul mod de a spune cu certitudine dacă o tumoare adrenală este adenom adrenal sau cancer, este examinarea la microscop a unei părți din tumoare. În majoritatea cazurilor când cancerul este suspectat, acest lucru este obținut prin biopsie. Biopsia constă în prelevarea unei mostre de țesut pentru a fi examinată la microscop, iar în cazul tumorilor adrenale se efectuează o biposie prin puncție care se face de obicei în timp ce pacientul face o testare CT, astfel încât radiologul poate să vadă unde introduce acul. În anumite cazuri, acest lucru se poate face folosind o ecografie pentru a ghida biopsia.

 Stadializarea cancerelor adrenale

            Pe lângă diagnosticarea cancerelor adrenalocorticale, radiografia imagistică efectuată ajută de asemenea și la stadializarea pacientului. În conformitate cu a 7-a ediție a AJCC, care stabilește sistemul de stadializare a cancerului, pacienții cu cancer adrenalocortical sunt împărțiți într-un din cele 4 stadii. 

 Stadiul I: Tumoarea este mai mică de 5 cm și nu s-a extins în afara glandei adrenale

Stadiul II: Tumoarea este mai mare de 5 cm și nu s-a extins în afara glandei adrenale

Stadiul III: Cancerul s-a extins la grăsimea care înconjoară glandele adrenale sau s-a extins la ganglionii limfatici, sau alte organe din apropierea glandelor adrenale

Stadiul IV: Cancerul s-a extins și în alte părți ale corpului

 Tratament

             Majoritatea adenoamelor adrenale sunt detectate la o scanare CT sau RMN care sunt efectuate dintr-un oarecare motiv. Este necesar să fie tratate doar în cazul în care cauzează simptome. În caz contrar, ele pot fi urmărite efectuând scanări repetate periodic. În cazul în care un adenom nu trebuie să fie tratat, atunci se recurge la îndepărtarea lui pe cale chirurgicală. În cele mai multe cazuri, acest lucru se face cu ajutorul laparoscopiei. Un laparoscop este o cameră mică din fibră optică care este introdusă în abdomen prin incizi mici. De asemenea, prin intermediul inciziilor pot fi introduse și alte instrumente mici. Adenomul adrenal poate fi rezectat, fără a fi nevoie să se facă o incizie mare în abdomen, și îndepărtat prin inciziile mici prin care au fost introduse camera și alte instrumente. Ocazional, din cauza dimensiunii sau a localizării adenomului, procedura laparoscopică nu poate fi efectuată, iar în acest caz trebuie să se facă o incizie mare în abdomen pentru a putea îndepărat tumoarea.

            În majoritatea cazurilor de hiperaldosteronism, simptomele dispar după îndepărtarea pe cale chirurgicală a adenomului. Cu toate acestea, 30% dintre pacienți vor avea episoade repetate de hipertensiune după înlăturarea adenomului. Dacă adenomul adrenal produce cortizol, atunci pacientul ar trebui să ia steroizi pe cale orală înainte și după operație până când organismul va putea produce steroizi.

 Principii de tratament

 Intervenția Chirurgicală

 Chirurgia este tratamentul de elecție la momentul diagnosticului și trebuie luată de asemenea în considerație la momentul recidivei. Rezecții chirurgicale repetate ale metastazelor au demonstrat ameliorarea supraviețuirii.

            Din păcate acest lucru este posibil doar pentru câțiva dintre pacienții cu această boală. Cel puțin jumătate dintre pacienții cu cancer adrenocortical au metastaze sau cancer invadând alte organe, astfel încât îndepărtarea în totalitate a tumorii nu este posibilă. Cele mai bune rezultate în cazul intervenției chirurgicale este îndepărtatea en bloc a tumorii, ceea ce înseamnă îndepărtarea întregii tumorii o dată. Acest lucru include și înlăturarea întregului rinichi care este localizat de aceeași parte a tumorii canceroase. Din această cauză,  este neobișnuit ca tumorile de cancer adrenal să fie îndepărtate prin metoda laparoscopică, deși, pe măsură ce tehnicile rezecției laparoscopice s-au îmbunătățit, tot mai mulți pacienți sunt tratați prin această metodă.

            Ocazional, cancerele adrenale vor crește în vase mari de sânge care transportă sângele din partea inferioară a organismului la inima (vena cavă). Chiar și în aceste cazuri, se poate efectua îlăturarea în întregime a tumorii, dar e nevoie de sprijinul unei întregi echipe: chirurg generalist, urolog, chirurg vascular.

            Chiar și în cazurile în care tumorarea nu poate fi îndepărtată în întregime prin intervenție chirurgicală, excizarea tumorii, cât se poate de mult, duce la îmbunătățirea simptomelor, în special în cazul în care ele se datorează secreției de steroizi în exces.

 Chimioterapia

Cel mai folosit citostatic utilizat în cazul cancerelor adrenocorticale este mitotan. Acesta nu se va folosi dacă nu se identifică ținta terapeutică (metastaze măsurabile). Mitotanul poate ameliora excesul producției de hormoni (la 80% dintre pacieți) și poate distruge celulele adrenale canceroase.  Mitotan și alți agenți chimioterapici sunt utilizați atunci când intervenția chirurgicală nu este posibilă, sau operația s-a efectuat, dar reziduuri ale tumorii au rămas în organism. În multe cazuri, Mitotan este de asemenea folosit și  după intervenția chirurgicală, chiar dacă orice urmă vizibilp de cancer a fost înlăturată.

Al doilea agent chimioterapic folosit în combinație cu Mitotan este Streptozosin. În timpul trialurilor clinice s-a arîtat faptul că Mitotan, cu sau fără asociere cu Streptozosin, duce la scăderea riscului recidivei cancerului adrenocortical după înlăturarea lui pe cale chirurgicală. Chiar dacă tumorile nu pot fi înlăturate prin intervenție chirurgicală deoarece s-au răspândit în alte părți ale corpului, Mitotanul poate duce la micșorarea tumorilor și reducerea simptomelor.

Medicul curant este cel care alege ce tip de agent chimioterapic trebuie administrat. În funcție de starea de sănătate, riscul efectelor secundare pe care sunteți gata să le acceptați alegerea chimioterapiei poate varia.

 Radioterapia

             Radioterapia este folosită în anumite tipuri de cancer atât ca metodă principală de distrugere a celulelor canceroase sau în combinație cu chirurgia (înainte sau după).

            Termenul de radioterapie întrebuințat singur se referă mai ales la radioterapia externă, denumită și radioterapie transcutanată sau teleradioterapie, în care sursa radiațiilor este exterioară bolnavului și produce un fascicul care atinge țesuturile profunde după ce a traversat pielea și țesuturile superficiale. Radioterapia externă face apel la două tipuri de radiații ionizante: radiații electromagnetice (radiații X, radiații y) și radiații constituite din particule elementare infime (electroni, protoni, neutroni). Ea utilizează două surse de radiații: fie radioelemente în sine (cobalt 60), care sunt adesea izotopi radioactvi ai unei substanțe; fie aparate (acceleratori de particule) care pun în mișcare particulele elementare și trimit spre bolnav ori aceste particule, ori radiația pe care acestea o produc.

            Radioterapia nu face parte din managementul de rutină al cancerelor adrenale, în special în cazurile când acestea pot fi îndepărtate în totalitate prin intervenție chirurgicală. Radioterapia a fost încercată în cazurile în care îndepărtarea cancerului prin chirurgie nu s-a făcut în totalitate sau în cazurile în care cancerul a revenit după intervenția chirurgicală. În aceste cazuri, radioterapia se administrează de obicei zilnic, de luni până vineri, 5 zile pe săptămână, timp de 5-7 săptămâni. În general, efectele secundare asociate cu acest tratament include: oboseala, iritarea pielii, amețeală, și diaree.

 Alte tratamente medicamentoase

             Pacienții care sunt tratați de cancer adrenocortical pot avea simpotme cauzate de nivelul de hormoni care este fie prea ridicat, fie prea scăzut. Medicii pot recomanda și alte medicamente, cum ar fi ketoconazol sai metyrapon, ca să trateze aceste simptome.

 Care sunt rezultatele tratamentului cancerului adrenocortical?

             În general cancerele adrenocorticale sunt vindecabile doar în cazurile în care întreaga tumoare este îndepărtată prin intervenție chirurgicală. Din păcate, aceste tipuri de cancer tind să fie cancere agresive. Chiar dacă tumoarea a fost îndepărtată în întregime, ele au tendința să reapară. Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple după rezecția totală a tumorii depinde de stadiul tumorii. Pentru toți pacienții, supraviețuirea de 5 ani descrie procentul de pacienți care sunt în viață după 5 ani de la tratament. Pentru cancerele adrenocorticale de stadiul I și II, după îndepărtarea întregii tumorii, rata supraviețuirii de 5 ani este de 40-60%. Pentru cancerele de stadiu III, rata supraviețuirii de 5 ani este de 20%. Pentru pacienții de stadiu IV, , rata supraviețuirii de 5 ani este de 10%. Există un procent mic de pacienți care au cancere adrenocortical cu creștere mică la care durează ani de zile să se dezvolte. Nu se știe exact de ce aceste cancere adrenale acționează diferit față de majoritatea cancerelor adrenale. Totuși, aceste cazuri explică de ce 10% dintre pacienții care au boala extinsă și în alte părți ale corpului la momentul diagnosticării (stadiul IV) sunt în viață la 5 ani după diagnosticare, în ciuda naturii, în general agresive, ale acestor tipuri de cancere.

 Cum sunt tratate alte cancere care au metastaziat în glandele adrenale?

             În majoritatea cazurilor, când alte cancere s-au extins în glandele adrenale, ele sunt tratate prin chimioterapie, care se știe că este eficiente împotriva cancerului primar. În anumite cazuri, dacă glandele adrenale sunt singurul loc în care se pare că s-a extins cancerul, atunci se poate efectua rezecția chirurgicală a cancerului metastatic și a glandelor adrenale, urmată de tratarea locului unde a apărut prima dată cancerul. Acest lucru s-a dovedit a fi curativ pentru un număr mic de pacienți, în special în cazul cancerului pulmonar.

 Urmărirea

             La puțin timp după tratarea tumorilor adrenale funcționale (cele care secretă hormoni) se vor face analize de sânge pentru a măsura nivelul hormonilor din sânge. Dacă după terapie nivelul hormonilor din sânge a revenit la normal atunci se aplică urmărirea standard.  Se vor efectua controale la fiecare 3-6 luni timp de câțiva ani de la terminarea tratamentului. În cazul adenomanelor non-funcționale și cancerelor adenocorticale, în primii ani, se vor efectua periodic RMN și Tomografia computerizată a abdomenului.

Referințe și bibliografie

 Adrenal Cortical Cancer Overview from the ACS

Markoe AM. Radiation therapy for adjunctive treatment of adrenal cortical carcinoma. Am J Clin Oncol. 1991;14(2):170-4.

Meyer A, Niemann U, Behrend M. Experience with the surgical treatment of adrenal cortical carcinoma. EJSO. 2004;30:444-9.

Terzolo M . Adjuvant Mitotane Treatment for Adrenocortical Carcinoma. N Engl J Med. 2007; 356(23):2372-2380.

Wajchenberg BL, Albergaria Pereira MA, Medonca BB, et al. Adrenocorical carcinoma. Clinical and laboratory observations. Cancer. 2000;88:711-36.

 

Scrie parerea ta

*

Adresa de email nu va fi publica. Campurile marcate cu * se completeaza obligatoriu.